Stefan and Elena - In Love with a Stranger

Vreau sa taci !

Sunt frunze moarte în jurul meu

Și astept să îmi răspundă.

E în zadar acest joc nebun

Nebun și lipsit de logică.

Și aș vrea să pot spune lucrurilor pe nume !
Dar nu !

Ne jucam ! Pentru că ne place acest joc !

Acest joc nebun ce îl urăsc.

Îl urasc mai mult decât orice !
Și suntem doar doi copii !
Ar părea mai simplu.
Banal chiar..
Dar ar fi prea ușor. 

Aș putea spune atâtea..

Mii de gânduri ce mă chinuie.

Mă ard și nu-mi dau pace nicicând.

Ură, dispreț, invidie și..

Și atât !

Totul e fals, nu imi inspiră nimic !
E o oglindă 

Și în ea un abis !

Mă arunc,

Fără să-mi pese

Și mă opresc.. legată parcă

De vreo parere de rau poate.

E în zadar oricum,

O știu prea bine !

E târziu și am făcut-o din nou !

Te las,

Acum vreau să taci !

 

Taci !

    Mi-e cald.
    Ard.
    Nu-mi place !
    Imi amintesc de ce.. M-ai dezamăgit astăzi.. Încă odată.
    Dar stai ! Am mai trecut prin asta de multe ori.. Ar trebui să îmi fie ușor, dar nu e așa.. Încă mă gândesc ce era dacă tăceam. Dar de ce să tac ? Am făcut asta de prea multe ori ca să îmi mai pese. Va trece..
 

Imi lipsesti..

      Sunt la școală.
E în jur de 10.. cred.
Nu știu ce se întâmplă. E o moleșeală netulburată în jurul meu . Siluete obosite cu ochii intre-deschiși așteaptă semnalul de plecare.  Nu mai sună !
     Simt cum o stare de somnolență mă îmbată. Mă las purtată în extaz de plăcere. Plutesc !
     Se simte în aer un parfum. Mireasmă melancolică a toamnei. Cu atenție îmi întorc privirea spre geam. Afară. Dansul frunzelor în bătaia lenesă a vântului crispat, mă tulbură. Culorile pastelate  mă neliniștesc. Simt cum tremur. Dar nu mă mișc.. Mă cutremur înăuntru.. absurd și tenace.
     E toamnă și mi-e frig. E cald în jur și degetele mi se joacă pe pielea moale si catifelată, dar ..mi-e frig. Plâng. Dar fără lacrimi nepăsătoare pe care să le vărs. Plâng vara ce a trecut fără să își ia rămas bun.. Mi-e dor..
     Îmi lipsești..

Glorie..

     E aproape 4 dimineața, iar mie.. categoric nu îmi este încă somn. În urmă cu aproximativ 30 de minute  eram întinsă în pat, cu ochii ațintiți pe tavan și cu gândul departe.. Știi care a fost primul lucru care mi-a venit în minte atunci când am aprins lumina ? Glorie !  Mă gândeam cum un astfel de cadou nu îl primești decât atunci când îl meriți cu adevărat. Apoi mi-am amintit câteva lucruri care mi-au captat atenția cu ceva timp în urmă. Demult urmăream o emisiune, “Divertisment” îi spuneam atunci. Pe scena plină de fantastic, cutreierată de talente, și-au făcut apariția două siluete.  Imediat și-au luat “zborul”. Vorbesc serios ! S-au înălțat suav și plăpânt, ca și cum cineva acolo Sus i-a chemat. Mișcările pline de grație și de siguranță mă umpleau pe mine de suspans, de emoție, iar pe ei, niște oameni obișnuiți, îi învăluaiu  de glorie, acolo sus deveneau în magie, speciali.. 

      Apoi mi-am dat seama de un lucru. Un lucru atât de minor, dar nu neînsemnat. Gloria de 3 secunde.. Balonașele de săpun. Atât de gingașe și de jucăușe.. Se nasc dintr-o simplă suflare, bucură pentru câteva clipe privirile și inimile celor din jur, iar apoi.. ca intr-o clipire, dispar și nimeni nu se mai gândește la coloratul și veselul glob de binedispunere și magie. Dar.. cele 3 secunde petrecute înainte de orice atingere, este plină de suspans, de emoție.. de glorie ! 

În mişcare..

    Ei.. Uite că e vacanţă. Ce bine ! Aşteptam demult încă să pot "gusta" din libertate ! Cât de patetic. Trecem peste.. Cum spuneam; îmi era atât de dor de zilele cu soare ale verii. Cine nu iubeşte vacanţa de vară? Muzică, mulţi prieteni, ieşiri, nebunii şi bineînţeles faimoasele plimbări pe malul mării.. Deşi nu sunt tocmai o mare fană a romantismului, apusul soarelui la mare este într-adevăr o slăbiciune pentru mine.
    Şi ce este o vară fără o călătorie mult, mult aşteptată ? Zis şi făcut !
    08.iulie.2010 Bagajele au fost făcute, aparatul a fost incărcat, telefonul închis şi "hai la mare !"

                                1> Orele de aşteptare !

             Se ştie că sunt o persoană foarte nerăbdătoare. Mă uitam la şosea; părea infinită. Sub ochii mei era chiar INFINITĂ! La un moment dat cineva ne-a făcut o vizită, rugându-ne să îl însoţim ceva mai sus. Soarele ! A răsărit şi totul părea mai frumos. Mai vesel, mai proaspăt. Am refuzat politicos, cu motiv că avem o întălnire cu marea şi ne-am continuat uimiţi drumul. Am realizat atunci cât de mult îmi place răsăritul soarelui. Cu ruşine afirm că nu l-am mai admirat de ceva vreme, ora mea de trezire fiind undeva în jurul orei 11:00. Trist..Razele soarelui îşi făceau loc printre ramurile cu frunze verzi ale copacilor ce stăteau drept străjeri pe de-o parte şi de alta a drumului. Ochelarii de soare au fost foarte bine veniţi ! Nici nu ştiţi..
           Era o atmosferă paşnică, în familie. Linişte şi.. Nervi ! Doamne ce mă deranjau veşnicile replici ale GPS-ului; "viraţi la stânga", "aţi depăşit limita de viteză".. din nou şi din nou şi din nou ! Ahh. Aveam o poftă imensă de răzbunare, mi-l închipuiam undeva pe marginea unei prăpăstii. Malefic !? Nu prea.. Trebuie să mai exersez puţin.
           Ceva mai târziu m-am trezit din nou privind câmpiile ce le lăsam cu repeziciune în urmă. Verzi, galbene.. erau speciale. Peste puţin timp am ajuns ! Câtă veselie.. Pentru detalii, voi reveni puţin mai târziu, acum mă aşteaptă o îngheţată maaaare şi rece ! Pa pa şi un mic sfat, nu uitaţi de loţiunea protectoare. Vă pup :*
   Între timp, distraţi-vă pe ritm latino ! Enjoy .


P.S. Promit că voi adăuga fotografii de îndată ce ajung acasă ! Bye..




                              2> Dezamăgire.

    Tu ce crezi ? Plouă ! De ploaie am fugit şi peste ploaie am dat. Am senzaţia că mă urmăreşte. Blesteme ! Ce ocupaţie aş putea avea decât hoinăritul aiurea pe net ? Mă mai binedispune câte o melodie bună, un pahar cu suc şi prognozele favorabile ale vremii. Şi am uitat un amănunt. Cu mândrie vă anunţ că  am urmărit un film de groază ! Uimiţi? Cred şi eu. Dar vă asigur că nu mă atrag filmele horror. O copilărie pentru unii, dar.. asta e ! Cum spuneam.. filmul se numeşte "The Messengers". Distribuţia m-a convins să îl urmăresc : Dylan McDermott, Penelope Ann Miller, Kristen Stewart etc.
    Un pont:
"Copiii sunt mult mai sensibili la fenomenele paranormale. Ei văd ceea ce adulţii nu sunt în stare să vadă. Ei cred ceea ce adulţii neagă. Şi încearcă să ne avertizeze. Soţii Solomon vor să-şi reclădească viaţa după ce fiica lor a făcut un accident de maşină şi fiul a rămas mut de pe urma traumei. Când se stabilesc într-o liniştită fermă de floarea-soarelui, lucruri ciudate încep să i se întâmple fiului lor. Oare foştii locuitori ai casei au plecat? Sau încă se mai află în casă?"
    Părere personală: nu este chiar un film de speriat. Dar impresionează, cred eu.. Pentru fanaticii filmelor horror, uitaţi-vă !

      Vă las să vă uitaţi la film, vizionare plăcută ! Ne mai auzim.
Mesaj pentru toţi bloggerii, nu mai pierdeţi atât de mult timp în faţa calculatorului. Viaţa reală e mult mai interesantă decât cea virtuală. Vă pup.

                                                                              

3>Ceva mai captivant !

       Heei, am revenit cu ştiri proaspete. Este 21:46. S-a întunecat şi afară este o răcoare plăcută. Lumina caldă din cameră mi-a dat o stare de somnolenţă, dar cum se anunţă o plimbare pe plajă, mă dezmeticesc repede şi gata sunt de plecare ! Nu uit aparatul (nu vreau să irosesc nici o clipă, pozele completează perfect "aiurelile" ce vi le împărtăşesc). Mi s-a uscat şi părul, mi-am pus nişte pantaloni, un tricou.. hmm, hanorac !? Nu poţi şti niciodată ! Am plecat.. nu stau mult ! :*:*

 ...Recunosc ! Aseară am adormit şi astăzi am pierdut puţin timpul prin magazinele de pe litoral.
       Dar, mă simt obligată să vă împărtăşesc şi vouă. Eram puţin  epuizată  aseară când am ajuns acasă. Plimbarea a fost.. perfectă ! Marea era puţin agitată, de parcă încerca să ne povestească ceva. Avea ceva rece în infăţişare, dar era atât de caldă, plăcută.. la atingere ! O simţeam prietenă.Nisipul mi se pierdea printre degete, iar eu eram total învăluită de magia unei nopţi blânde. De-a lungul plajei milioane (eh, poate exagerez puţin).. dar cum spuneam, milioane de lumini colorate se revărsau cu totul în apă. Era.. era ca un pom de Crăciun, doar că lipsea brăduţul. M-am simţit bine !
     Cum vă povesteam ceva mai sus, am dat o raită şi prin boutique-urile împopoţonate de pe faleza frumos amenajată. Culori ! Foarte multe culori atrăgeau atenţia turiştilor. Localnicii îi cunoşteai după expresia de plictiseală de pe faţă. Erau deja obişnuiţi şi cam sătuli de atât de multă reclamă. De acord ! Mărgeluţe, brăţări din scoici pe care nu dădeai nici 2 lei, dar care erau suveniruri "de la mare", ochelari de soare, costume de baie, şepcuţe... aş putea continua aşa încă 100 de pagini, dar cred.. defapt; sunt convinsă că ştiţi prea bine despre ce vorbesc. În orice caz, la capitolul suveniruri românii fac concurenţă ! Măcar la asta să fim şi noi buni.. Mdaa..Ce să mai spun de cluburi. Lumini colorate, bass puternic și melodii ce te fac să te miști !
     Ei bine, gata cu pauza! Ne auzim mai târziu, am haine de criticat şi locuri de văzut. Glumesc! See ya..

4> Plajă..

      Cât soare.. Câtă căldură ! Marea era caldă și jucăușă. Nisipul în simțeam atât de fierbinte și firav.. Sub soarele strălucitor simțeam cum toți eram egali. Băieți, fete, adulți, copii;  

                                                                                                                   Copii veseli..   

Copii supărați.. 

Tineri care se iubesc..                                                  

Oameni gânditori...

    Dar acolo.. plutea în aer un sentiment fantomă. Un sentiment de armonie și căldură. Liniște, pace.. Eram în familie. O familie care a ales să își petreacă câteva zile la mare. Împreună..

5> Home, sweet home !

    Ei.. iată că puiul rătăcitor a ajuns acasă !Și vai.. ce bine e acasă ! Timpul a trecut pe neșteptate, iar drumul mi s-a părut mult mai scurt.

 Cerul era albastru, albastru și soarele dirija corul.

      A fost frumos la mare.. 

      

Dincolo..

   Ce ar însemna viața fără vise ? Cum am putea trăi fără realitatea care, fie că vrem, fie că nu, este cea care știe să pună STOP !
   Dincolo de lumea în care trăim există visele. Iluzii și speranțe care poate ne fac să ne simțim mai bine. Unii visează la nopți pierdute-n cluburi, pe când altii plănuiesc deja viața perfectă. Sunt fete ce se visează pe cele mai înalte podiumuri și copii ce își doresc doar noi jucării. 

    Însă, partea goală a paharului ne atrage mereu atenția. Visele noastre sunt ca niște pui de păsărele. Unii zboară spre marile orizonturi descoperând lumea, pe când altele au ghinionul de a se prăbuși atunci când nici  nu te aștepți.
Vise prostești, gânduri puerile, simplități ce ne aduc zâmbetul de buze. Florile proaspete de primăvară se hrănesc cu razele calde ale soarelui. Copii se hrănesc cu zâmbete și râsete pe ascuns. Iar sufletele noastre ? Simplu. Trăiesc datorită viselor. Magie..
   Visele ? Ce sunt visele pentru noi ? Unii le consideră pur și simplu necesare, alții doar un izvor nesecat de energie. Eu ? Pentru mine reprezintă un refugiu. Poate unicul. Când mi-e frică, sper să fie bine. Atunci când iubesc, visez cu ochii deschiși. Lumea în care noi suntem proprii noștrii stăpâni. Singurul loc în care totul poate fi exact așa cum vrem noi ! Flori de ciocolată, nori pufoși de turtă dulce, veverițe ce vorbesc tot timpul.. Trec anii, cresc și idealurile noastre. De la simpla dorintă ne a avea o păpusă nouă, evoluăm și aspirăm la lucruri pentru o viață întreagă.
   Știți cum se spune însă: "Ce-i frumos nu durează prea mult ! " Cum fără minciună nu ar fi adevăr, nici fără realitate nu ar exista vise. Sunt momente în viață în care preferăm cu toții să visăm. Să uităm de real și să ne lăsăm purtați de val. Departe.. Dar într-o fracțiune de secundă ne oprim din visare și dăm cu ochii de realitate ! Cu, sau fără voia noastră. Suntem proprii noștrii stăpâni ? Doar cu acordul destinului ce ne stă de multe ori în cale.
     Dar ce ar fi viața fără dezamăgiri ? În brațele cui am mai plânde ? Am dori totul de la viață ? La pe bun atâtea întrebări ? Și mai ales, tu visezi ? 

Tinerii [Nichita Stănescu ]

Se sărută, ah, se sărută, se sărută

tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca și cum ei înșiși
n-ar fi decât niște terminații
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre mașinile-n goană,
în stațiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violență, ca și cum
la capatul sărutului, la sfârșitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrânețea proscrisă
și moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subțiri
și îndrăgostiți,
 Atât de subtiri, ca și cum
ar ignora existența piinii pe lume.
Atât de îndrăgostiți, ca și cum, ca și cum
ar ignora existența însăși a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca și cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca și cum nu i-ar vedea nimeni,ca și cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sărut și-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dintii.

Întâlnire cu „ochi verzi”..

18:24. 
    Priveam ceasul pentru a nu știu cât-a oară. Era parcă cel mai mare dușman al meu în acele clipe. Nu credeam că timpul se poate scurge atât de greu. Foarte greu ! Îmi sprijineam capul cu mâna și simțeam cum îmi amorțește; îmi  inchipuiam obrazul albastru deja. 
   Nu vedeam în jur decât siluiete la fel de plictisite ca și mine. Credeam că adorm..
   La un moment dat.. sună! Cel mai frumos moment din viața mea. L-am catalogat imediat ca fiind important. Mi-am recuperat ultimele pixuri pe care le mai dețineam, haina, geanta și plecată am fost. Nici când chiuleam de la vre-un test important la mate sau fizică nu mă simțeam atât de liberă. Cu un zâmbet prostesc de larg pe buze am pășit încrezătoare pe poarta școlii. Uram acea poartă. Cu câtă bucurie mă privea când intram adormită dimineața la ore. Adoram însă sentimentul de dispreț pe care i-l aruncam în „fată” ori de câte ori plecam de la școală.
    Începea să plouă. Am intrat într-o cafenea. M-am așezat într-un colț mai retras al barului și am comandat o cafea mare cu lapte. Îmi era frig ! Un început de răceală oare? Sper să nu.. Nu suportam zilele de boală când mama îndesa pastile în mine, mai ceva ca într-o farmacie mobilă. Oriibil !
    Îmi sorbeam cafeaua în liniște și ascultam melodiile calme difuzate la acea oră la  postul de radio local. Foarte plăcute ! Mă jucam cu privirea de colo-colo, când de-odată inima începe să-mi bată puternic, necontrolat. Cred că am roșit. Ochii mi s-au făcut mici și i-am ațintit asupra cafelei maronii din cana ce o țineam strâns. Am simțit un fior ce-mi vibra ușor ființa. Am întors prudent capul și am dat „nas în nas” cu privirea tânărului șaten de la o masă înlăturată. Ochii lui verzi m-au tulburat. M-am pierdut. Nu mai întâlnisem pe cineva ca el.. S-a ridicat ! Mii de gânduri mi-au încețoșat rațiunea: „vine spre mine oare?”, „mă va invita în oraș?”, „vom sta de vorbă ore în șir”. Nu știam câți ani am, unde locuiesc, nici măcar numele nu mi-l aminteam. Ce proastă ! 
    Când m-am întors, nu mai era.. „Misteriosul cu Ochi verzi” a plecat deja. L-am căutat cu privirea, dar era târziu.. Atăt de repede s-a terminat ! M-am îndrăgostit în 3 secunde, am trăit o emoție inexplicabilă și am terminat căutându-l în continuare pe „ochi verzi”..
    Trrrrr. Suuurpriză ! Eram chiar în banca mea de la școală. Adormisem. M-am dezmeticit și am plecat. Nu mă gândeam decât la „el”. Am rămas cu un gust de cafea amară de pe urma întâlnirii cu „baiatul din colt cu ochi verzi ” .
    Începea să plouă. Am intrat într-o cafenea..

Pe tine ce te face fericit ?

      1 Iunie ! Și ghici ce? Este ziua noastră ! Ziua copiilor.  Nu te-ai săturat să fii adult? Să rezolvi o problemă și imediat după să te lovești de alta? Mereu cu griji, mereu stresați, îngrijorați de ceea ce va urma.. Fără timp pentru tine, fără fapte copilărești.. Fă-ți timp să alergi, să țipi, să te bucuri de cele mai neînsemnate lucruri, să fii măcar pentru o clipă ceea ce ai fost odată ! Niciodată nu este prea târziu să lași să iasă la iveală copilul vesel și zburdalnic din tine. Îți mai aduci aminte cum te jucai ? Cât de fericit erai când nu erai găsit la jocurile de „v-ați ascuns`elea”? De ce într-o lume brodată de prejudecăți nu mai aveți timp pentru voi ? De ce niciodată nu ați pus pe primul loc fericirea voastră. Pe tine ce te face fericit? 
       Personal ? Mă caracterizează zburdălnicia. Mă consider încă un copil. Maturitate? Am destul timp. Vreau să mă bucur de copilărie cât mai mult.. Pentru ce să mă grăbesc să cresc ? Odată și-odată  tot acolo ajungem cu toții.. 
       După mine, giumbușlucurile fac viața mai „plină”, mai frumoasă. Viața merită trăită exact așa cum vrem ! Soartă ? La momentul potrivit. Niciodată prea târziu să speri, prea târziu să te bucuri, NICIODATĂ prea târziu să fii COPIL !                                       
        Greșeli ? Cu toții facem greșeli. Dar, greșelile copilărești nu sunt făcute de regulă de copii. Nimic nu este imposibil și neabordabil. Depinde doar de voința proprie și condiția fiecărui om. Deci.. PE TINE CE TE FACE FERICIT?

..așteptând

          Marți dimineață. În jur de ora 10 cred..
Mă trezesc, nu prea bine dispusă și cu un chef nebun de ceartă ! Dar cu cine să te cerți când nimeni nu te  bagă în seamă la ora aceea.. Mă conformez totuși acestui ultim fapt împlinit și mă afund tot mai tare în perna ce mi-a fost prietenă întreaga noapte. O lumină orbitoare îmi deranjează ochii. Îmi arunc privirea spre fereastră. Mă ridic. Urmăream cu nedumerire câteva păsări ce se jucau în copacii din grădină. La un moment dat  îmi dau seama că sunt trează cu adevărat. Nu îți  pot explica în amănunte ce senzație m-a cuprins în clipa următoare. 
          Am pus niște haine pe mine și am coborât. În bucătărie, am fost surprinsă; plutea în aer o atmosferă caldă și prietenoasă. Tata citea ziarul, spunea că este o sursă inspirată de informare, pe când mama își sorbea grijulie cafeaua cu mult lapte. Mi-am adus aminte atunci de o scenă dintr-un film.. nu mai știu exact cum se numea. 
          Îmi continui drumul ca și cum aș avea un scop precis și mă văd ajunsă imediat în grădină. Am simțit un blând fior de frig, după care o avalanșă de aer cald și parfum. Era o dimineață încântătoare, iar eu, morocănoasă cu ceva timp în urmă, eram melancolică și fericită..
          Dar ce folos că eu, o adolescentă ca oricare alta așteptam ceva anume. Îmi doream un neprevăzut care să rupă barierele monotoniei ce mă corupe zi de zi.. Îmi imaginam un motiv serios de ceartă, de veselie, de plâns.. de ceva ! Ceva ce să nu fie cum a mai fost până atunci.Așteptam.. 

Something about..

   „Într-o zi, un tânăr trece pe o stradă, atinge cu cotul o femeie, o privește, întoarce capul după ea și merge mai departe. N-o cunoaște pe această femeie, ea are parte de plăceri, necazuri, iubiri în care el nu o ocupă niciun loc. El nu există pentru ea, și poate dacă i s-ar adesa, ea și-ar bate joc de el. Trec săptămâni, luni, ani, și deodată logica hazardului îi aduce din nou față în față. Femeia devine amanta acelui bărbat și se îndrăgostește de el. Cum?, din ce motiv ?, existențele lor nu mai fac decât una singură; de-abia s-a încropit intimitatea lor, că lor li se pare că aceasta a existat dintotdeauna, așa că tot ce a mai fost înainte se șterge din memoria celor doi amanți. Trebuie să recunoaștem că e ciudat.”  

Dama cu camelii

Alexandre Dumas-fiul

        Personal, cartea aceasta chiar m-a impresionat și mi-a captivat atenția încă de la început. Povestea de dragoste dintre cei doi tineri este presărată cu momente de suspans și plăcere. Finalul trist are un efect formidabil. Nu mi s-a părut o carte siropoasă care te face să te saturi de atat de multă iubire. Sunt sigură  că cei care au citit cartea sunt de aceeași părere cu mine, iar pentru cine nu a început încă, spor ! 

..fă`ți timp

   Ghici ce am făcut astăzi.. M-am plimbat. Da, m-am plimbat prin ploaie. Mergeam singură de-a lungul unei alei. Treceau pe lângă mine tineri și bătrâni, pioni parcă pe tabla mea de șah. Priveam cu câtă preocupare se pierdeau printre alte „piese”. Încercam parcă să le citesc în ochi povestea. Voiam să le descifrez preocupările, bucuriile și pretențiile. 
   A trecut o bătrână. Pe chipul ei se citea căldură, blândețe. Timpul și-a lăsat tandru amprenta pe acea ființă, însă o dădeau de gol ochii.Tineri,prietenoși.. credeam că îi cunosc demult. 
   Mi-a atras apoi atenția o fetiță. I-aș fi dat în jur de 4-5 anișori. Era îmbrăcată cu o pelerină de ploaie roz și purta o pălărioasa foarte simpatică. Într-o mână avea o umbreluță, iar în alta.. nu îmi amintesc exact. Avea părul blond; am observat câteva șuvițe rebele. Îmi imaginez că avea ochii albaștrii. Așa mi-ar fi plăcut. Mi-am dat seama că era singurică. Mă întrebam ce face un îngeraș ca ea singură pe alee. La un moment dat am observat că fetița a început să alerge. Mama ei o aștepta cu brațele deschise cu câțiva metrii mai departe. Atât de mult mi-a plăcut să observ fericirea și siguranța de pe chipul firav al fetiței. 
   Înaintam cu pași greoi și nesiguri. Eram obosită și plictisită de moarte de aceeași monotonie ce nu încetează să mă corupă zi de zi.. Am privit pentru o clipă cerul. Parcă îmi era oglindă. Era posomorât, trist.. Două clipe mai târziu am simțit câțiva picuri rătăciți. Începea să plouă. Mi-am deschis umbrela  mică și colorată și ascultam cântecul stropilor de ploaie ce se loveau de ea.Mi-am dat seama că ploaia este ca un zgomot de tocuri ce anunță sosirea verii.Am trecut pe sub ramurile ude ale unui copac. Parfumul proaspăt al florilor mi-a umplut ființa de plăcere și răsfăț. Mă simțeam fericită. Știi care a fost primul lucru la care m-am gândit în acele momente? La prietenii mei. Îmi doream să pot împărți cu ei acele clipe..
     După câteva minute de hoinărit aiurea,aveam senzația că am ajuns la destinație. Nu îmi dau seama dacă voiam de la început să ajung acolo; știu doar că m-am simțit bine ajungând. În drum spre casă mă gândeam de ce nu avem timp să ne plimbăm mai des.. 

Miss you sunshine..

Mi-e dor.
Mi-e dor de tine, rază de soare. Mi-e dor de diminețile în care mă trezea atingerea ta caldă. Mai simt și acum  lumina ce se furișa pe fereastră până la mine.. Îmi era cald, îmi era bine..
Te știam acolo. Știam că voi ieși afară și mă vei îmbrățișa la fel cum făceai demult. Puneai în valoarea frumusețea celor ce ne înconjoară. Conturai și cele mai mici detalii;  știai cum să faci din defecte, calități și din rău făceai întotdeauna bine. Îmi lipsești, rază de soare..
Acum, oriunde mă uit nu văd decât absența ta. E trist; toți norii îți plâng plecarea. Doar umbra zilelor însorite mai cutreieră acum prin gândurile mele..
Te ascunzi. Ești acolo unde știi că nu te vom găsi vreodată.
Acum aștept. Aștept să mă trezesc și tu să fii deja acolo.
La revedere, rază de soare...

Încotro ?

Trece. Trece timpul..

       Dar încotro ne îndreptăm cu pași grăbiți oră de oră, zi de zi.. ?Încotro alergăm buimaci de somn și mereu călăuziți de curiozitate? Încotro alegem să ne îndreptăm privirea ? Spre cer? Spre soare? Spre depărtare..
       Niciodată destul încât să îți ajungă, mereu atunci când nu îi simți lipsa, mai aproape decât pare și niciodată la fel, timpul nu poate fi oprit ! De câte ori nu am simțit o dorință sfâșâitoare de a da timpul înapoi.. De câte ori nu am vrut să treacă mai repede, în așteptarea celui drag.. De câte ori nu a fost de ajuns?   De prea multe și mult prea puține..

        Ceea ce nu înțeleg este de ce nu conștientizăm valoarea timpului !  De ce nu avem puterea de a-l prețui !? De a-i simți căldura atunci când îl avem aproape, de a-i descifra tainele atunci când ne oferă indicii..

Prea târziu.. 

this is supposed to be spring ?

Plouă.

Mi-e frig și simt parcă o răceală înfiorătoare în toată ființa mea. 

Mă cutremur. Mă cutremur în fața puterii naturii. 

Plouă. 

Plouă de parcă ar fi ultima ploaie. Plouă de parcă nu ar mai fi plouat așa. Plouă..

Privesc stropii de apă cum se prelig din cer. Cad.. Cad de parcă ar cădea într-un gol  pustiu.. Cad.

Ce mult îmi plac ploile. Ce mult îmi plac stropii de apă care străpung parcă totul în jur. Dar nu ! Nu este nimic mai firav și.. mai plăcut decât stropii de ploaie.

Imi place ploaia. Iubesc fiorul ce îmi străpunge sentimentele. Totul e mai curat, cand plouă. Natura e așa cum vrea să fie, când plouă. Nu te poți ascunde, decât când plouă..

Atât de neașteptată e ploaia primăvara.. 

Îmi place să plouă. Să plouă dimineața, iar apoi să răsară soarele. Îmi place să îmi amintesc de zilele însorite atunci când plouă. Îmi place ploaia. Stropii de ploaie, adierea proaspătă, sclipirea apei.. Îmi place să mă joc în ploaie. Îmi place să dansez în ploaie. 

Îmi place să mă prefac, că nu mă vede nimeni atunci când plouă. Mă joc cu stropii de ploaie. Alerg în ploaie.. Iubesc ploaia ! 

Marionete !?

 Uneori  viața mă duce cu gândul la o lungă și neașteptată  piesă de teatru. Una în care joci rolul pe care ți-l dorești. Un rol care te definește ca persoană, care îți oferă un contur. Dar dacă îl tranformăm într-un rol care nu ne este familiar.. Dacă dintr-o singură scenă nu ne mai recunoaștem ? Am putea să uităm ce urmează, să dăm uitării ce a fost.. sau ce „am” fost. Ar trebui să fim noi. Noi, cu defecte și calități. Noi cei pe care ni-i dorim. Pe care îi iubim și-i respectăm. Surprinzători. Să audă cei din jur, nu ceea ce vor de la noi, ci ceea ce avem de spus ! De ce să purtăm  aceleași costume, aceeași personalitate ? Să fim la fel ca ei. Ar trebui să fim altfel. Un „altfel”  care ne face fericiți, îmbrăcați în propria persoană. Îm imperfecțiunea noastră suntem mai buni decât credem..

                Culori. Fericiri. Pasiuni. Ceea ce ne dă un scop. Aplauze.. Până la finalul „spectacolului” vom da ce este mai bun din noi ! Vom uimi și impresiona de la un act, la altul. 

! Click and Enjoy !

Cuvinte

       .Cuvinte ce îți pot face ziua mai bună. Cuvinte ce te duc mai aproape de cel de lângă tine. Cuvinte ce înveselesc chiar și o mascotă de praf.  Cuvinte ce pot obține o lacrimă chiar și din partea unei flori. Cuvinte ce ar putea supăra și curcubeul. Cuvinte ce te fac mai bun ! 
           Sunt cuvinte și cuvinte. Precum este alb și negru, eu și tu, rău și bine. 
Este alegerea ta ce alegi. Responsabilitate. Trebuie să trăiești cu această decizie zi de zi. Crede-mă ! 
           Ce ar fi viața fără cuvinte ? Probabil o mimică absolută și infinită. Mereu și mereu..

Amintește-ți !

         Amintește-ți ! Amintește-ți cum râdeai, cum alergai, cum zâmbeai fiecărei raze de soare, cum iubeai fiecare dimineată de vară și cum trăiai fiecare emoție parcă cu un alt suflet.. un suflet de copil. Amintește-ți cum îți doreai totul, iar apoi nimic. Amintește-ți cum îl iubeai ascuns, absent și totuși cu o trăire absurdă. Îl iubeai numai pentru tine, acolo, în imaginația ta.  Amintește-ți cum îți era dor.. dor de mare, de vânt, de ele, de tot. Amintește-ți cum plângeai. Plângeai de fericire, furie, tristeșe, ..dor ! Amintește-ți cum îndrăzneai să spui ceea ce simți, ce vrei,  ce urăști, ceea ce te făcea să trăiești.  Amintește-ți cât de mult te bucurai atunci când ceva era exact așa cum voiai tu! Amintește-ți cât de mult îți lipseau prietenii, hiturile, neașteptatul. Amintește-ți că trăiai o infinitate de sentimente numai într-o îmbrățișare, un sărut, o atingere. Amintește-ți cât de mult îl doreai numai pentru tine. Amintește-ți că nu erai singură. Amintește-ți ce mult însemnau pentru tine nopțile , ploile de primăvară, plimbările ..totul. Amintește-ți cum era, cum ești.. amintește-ți măcar o clipă de ceea ce îți pasă cu adevărat, amintește-ți de tine !

Nu mai zbor..

Impulsuri ? Atât de multe ! E inutil totusți să pretind că sunt ceea ce vreau defapt să fiu. Groaznicele gânduri cum că aș putea fi înlocuittă într-o clipă doar de o mascotă prăfuită de imaginea unui ghetou mă înnebunește. Și vreau să las deoparte toate amănuntele vieții. Să fiu singură măcar o clipă..

                Mă imaginez adesea pe o plajă de nuanță gri. Aud glasul rece al valurilor calme și simt nisipul de sub picioare. Sunt confuză și nu mai disting viața de moarte.

                Dacă mi s-ar opri dintr-o dată răsuflarea, iar răcoarea unei dimineți târzii mi-ar cuprinde corpul ? Cui i-aș lipsi oare? Strazilor pe care le colind adesea cu o copilărie ascunsă în spatele fericirii  absurde ? Sau poate stelelor ce le povesteam în fiecare seară?

                Visare absolută ! Secret. Doar eu și cu mine. Am rămas cu același bagaj de gânduri obscure, cuvinte dure, regrete și amar.

                Farse. Degete arse într-un joc de falsă idee. Sunete aruncate în neștire pe fereastră lovesc încă o dată persoane nevinovate.

                                                                         Nu mai zbor..       

Așa ?

Luni. Era în jur de ora 19:00. La școală. Ora de franceză. Eram obosită și ușor plictisită. Nu vorbeam mai deloc și dacă mă cunoști, îți dai seama că ceva nu este în regulă. Deobicei vorbesc mult, din câte spun cei din jurul meu. Evident gândul îmi era departe.. foarte departe. Pe la sfârșitul orei îmi dau seama că primim temă. Iau repede un pix și îmi notez : "Autocaracterizare"..

                În drum spre casă, uimitor de tăcută, mă tot gândeam cum aș putea să mă descriu, dacă eu nici măcar nu mă înțeleg prea bine uneori.

                Ajunsă acasă, mă opresc în fața oglinzii și-mi spun: "Descrie ce vezi! ". Destul de înaltă, slăbuță, îmbrăcată destul de asortat în banalii jeansi, tricou și teniși, bineînțeles. Tipic mie ! Urc privirea ușor și îmi atrag atenția ochii ilegal de mari, de un verde destul de enervant și gene puțin cam lungi. Breton ciufulit și păr destul de drept pentru ora respectivă. Doar nu plouase în ziua aceea.

                Plictisită, urc în camera mea, deschid calculatorul și pornesc muzica, așa cum fac deobicei. Apoi mă retrag discretă pe canapeaua plină de pernuțe mici și colorate, cu caietul și pixul în mână.

                Cu ochii pierduți la pozele cu mine și cu prietenii mei de pe pereți, îmi vin niște idei. Scriu: "Mi-am dat seama că.." Șterg. Probabil îmi uit ideea. Încerc din nou: "Pot spune că iubesc muzica. Da ! Iubesc muzica. O zi fără versuri de fredonat și mă simt complet pierdută. Enervantă și irascibilă!

                Și ce ar însemna viața fără prieteni ? Poate flori fără petale sau stele fără lumină. Mărturisesc că sunt o persoană prietenoasă, sociabilă și plină de viață. Nimic nu-mi place mai mult decât să îi văd pe cei din jurul meu simțindu-se minunat în compania mea. "

                Mă opresc. Îmi dau seama că nu e așa greu precum mi-am închipuit și constat surprinsă că îmi face plăcere să vorbesc despre mine și despre calitățile mele. Și cum toți avem și defecte, continui..

                "Ca orice altă adolescentă de 16 ani, am și părți mai puțin frumoase. Nu mă laud cu faptul că pot fi puțin egoistă; dar mă simt ciudat de împlinită atunci când îi fac cuiva o favoare. Nu îmi fac planuri, sunt o visătoare. Imposibilă câteodată, deși mă adaptez ușor situației. Încăpățânată și puțin prea energică; copilul din mine."

                E târziu, mi se închid ochii. Opresc muzica, închid calculatorul și mă pun în pat cu tema făcută.

                Noapte bună !

19 ani

         Zi de zi aștepți să ți se întâmple ceva. Ai impresia că totul în viață îți aparține și că poți face absolut orice. Asta crezi ? Sau ți-ai dori cu adevărat să ți se întâmple chiar acum. Trec orele și minutele ți se par tot mai scurte în comparație cu melodia ta preferată. Cerul parcă e mai albastru, iar vodka pe care o savurai cu atât de multă sălbăticime nu își mai face efectul.

         Fumul greu al drogului ți-a încețoșat gândurile încă o dată. Același club, cu aceaași muzică ce dicteaza ritmul inimii tale și, bineînțeles în același anturaj de drogați și alcoolici, ce ți-a schimbat viața. Tipic ! Așa-ți petreci ore în șir fără să iți pese de urmările banale, parcă. Ascunzându-te în spatele unei persoane pe care tu însuți juri că o urăști. Și mai știi ceva? Arunci vorbe aiurea de colo-colo, celor care țin la tine. Celor care le pasă și vor să te ajute. Dar eviți spunând același lucru stupid și total neadevarat : "Îmi place așa !". Însă nu faci nimic altceva decât să încerci să te minți singur la nesfârșit.

         Nu realizezi că tu nu faci nimic altceva decât să îți arunci viața pe un joc de cărți. În care norocul își pune amprenta nenorocită mai mereu. Târfe ! Numeri zilele de parcă ai fi într-o cameră obscură de închisoare. Poate acolo îți este locul ! Printre toate buldozerele alea mari și pline de tatuaje: cobre, pirați și zaruri ce au fost aruncate deja . Destin.

         Trist. Ai 19 ani și ți s-a urcat la cap. Ești greu de convins, enervant; un vagabond ce își câștigă banii prostește. Fără viitor și fără dovezi.

         Adu-ți aminte : aveai 7 ani. Trăiai fericit împreună cu părinții tăi într-un apartament dezordonat din centrul orașului. Ce conta pe atunci ? Simplu. Nimic nu era mai presus de mașinuțele tale colorate și de bomboane. Visele copilărești. Și amintește-ți un lucru: erai fericit. În spatele zâmbetelor false și a privirilor tale pline de aroganță, nu este decât un copil! Unul ce încă mai visează la viața perfectă. Mă gândesc că poate ești dezamăgit și faci toate astea ca să uiți. Să uiți de ce? Sau, mai bine zis, de cine? De tine ? Nu uita că tu ești personajul principal în filmul vieții tale. Și cel mai important, tu nu îl vezi niciodată în reluare..