Nu mai zbor..

Impulsuri ? Atât de multe ! E inutil totusți să pretind că sunt ceea ce vreau defapt să fiu. Groaznicele gânduri cum că aș putea fi înlocuittă într-o clipă doar de o mascotă prăfuită de imaginea unui ghetou mă înnebunește. Și vreau să las deoparte toate amănuntele vieții. Să fiu singură măcar o clipă..

                Mă imaginez adesea pe o plajă de nuanță gri. Aud glasul rece al valurilor calme și simt nisipul de sub picioare. Sunt confuză și nu mai disting viața de moarte.

                Dacă mi s-ar opri dintr-o dată răsuflarea, iar răcoarea unei dimineți târzii mi-ar cuprinde corpul ? Cui i-aș lipsi oare? Strazilor pe care le colind adesea cu o copilărie ascunsă în spatele fericirii  absurde ? Sau poate stelelor ce le povesteam în fiecare seară?

                Visare absolută ! Secret. Doar eu și cu mine. Am rămas cu același bagaj de gânduri obscure, cuvinte dure, regrete și amar.

                Farse. Degete arse într-un joc de falsă idee. Sunete aruncate în neștire pe fereastră lovesc încă o dată persoane nevinovate.

                                                                         Nu mai zbor..