Priveam ceasul pentru a nu știu cât-a oară. Era parcă cel mai mare dușman al meu în acele clipe. Nu credeam că timpul se poate scurge atât de greu. Foarte greu ! Îmi sprijineam capul cu mâna și simțeam cum îmi amorțește; îmi inchipuiam obrazul albastru deja. Nu vedeam în jur decât siluiete la fel de plictisite ca și mine. Credeam că adorm..
La un moment dat.. sună! Cel mai frumos moment din viața mea. L-am catalogat imediat ca fiind important. Mi-am recuperat ultimele pixuri pe care le mai dețineam, haina, geanta și plecată am fost. Nici când chiuleam de la vre-un test important la mate sau fizică nu mă simțeam atât de liberă. Cu un zâmbet prostesc de larg pe buze am pășit încrezătoare pe poarta școlii. Uram acea poartă. Cu câtă bucurie mă privea când intram adormită dimineața la ore. Adoram însă sentimentul de dispreț pe care i-l aruncam în „fată” ori de câte ori plecam de la școală.
Începea să plouă. Am intrat într-o cafenea. M-am așezat într-un colț mai retras al barului și am comandat o cafea mare cu lapte. Îmi era frig ! Un început de răceală oare? Sper să nu.. Nu suportam zilele de boală când mama îndesa pastile în mine, mai ceva ca într-o farmacie mobilă. Oriibil !
Îmi sorbeam cafeaua în liniște și ascultam melodiile calme difuzate la acea oră la postul de radio local. Foarte plăcute ! Mă jucam cu privirea de colo-colo, când de-odată inima începe să-mi bată puternic, necontrolat. Cred că am roșit. Ochii mi s-au făcut mici și i-am ațintit asupra cafelei maronii din cana ce o țineam strâns. Am simțit un fior ce-mi vibra ușor ființa. Am întors prudent capul și am dat „nas în nas” cu privirea tânărului șaten de la o masă înlăturată. Ochii lui verzi m-au tulburat. M-am pierdut. Nu mai întâlnisem pe cineva ca el.. S-a ridicat ! Mii de gânduri mi-au încețoșat rațiunea: „vine spre mine oare?”, „mă va invita în oraș?”, „vom sta de vorbă ore în șir”. Nu știam câți ani am, unde locuiesc, nici măcar numele nu mi-l aminteam. Ce proastă ! Când m-am întors, nu mai era.. „Misteriosul cu Ochi verzi” a plecat deja. L-am căutat cu privirea, dar era târziu.. Atăt de repede s-a terminat ! M-am îndrăgostit în 3 secunde, am trăit o emoție inexplicabilă și am terminat căutându-l în continuare pe „ochi verzi”..
Trrrrr. Suuurpriză ! Eram chiar în banca mea de la școală. Adormisem. M-am dezmeticit și am plecat. Nu mă gândeam decât la „el”. Am rămas cu un gust de cafea amară de pe urma întâlnirii cu „baiatul din colt cu ochi verzi ” .
Începea să plouă. Am intrat într-o cafenea..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu